El şi Ea: aceeaşi specie, lumi diferite.

Allan & Barbara Pease, Elliott Katz, John Gray, Eva Veseliniţcaia, Eugen Kolesov şi mulţi alţi psihologi din toată lumea continuă să studieze psihologia relaţiilor dintre barbat si femeie.

A fost demonstrat/verificat/confirmat că barbatul şi femeia sunt diferiţi, nu sunt mai răi , sau mai buni , sunt diferiţi.Poate şi unicul lucru care ne uneşte este că aparţinem aceleiaşi specii, însă urmărim diferite scopuri, trăim după diferite principii şi avem diferite viziuni .

Dar pentru a ne simţi împliniţi, avem nevoie unul de altul, dar pentru a fi împreună avem nevoie de răbdare, răbdare şi.. răbdare J

Mii de cupluri anual divorţează. Şi mereu îmi este trist să conştiintizez faptul că multe din ele merită să fie împreună , însă nu au avut acea forţă morală de a înfrunta toate greutăţile/neajunsurile/ incertitudine pentru a menţine relaţia.

Anul trecut am citit bestseller-ul “Relaţii:Barbat şi femeie” scris de Allan & Barbara Pease . Nu pot să spun că am ramas încîntată de aceasta lucrare, însă am memorat bine cîteva idei. Din punctul de vedere a acestui cuplu,în relaţie barbatul şi femeia se conduc după instincte căpătate încă din epoca de piatră. Autorii îndeamnă femeile să fie mai paşnice cu barbaţii înainte de lucru, ei se pregatesc de vînat ;) ;să acorde orice loc pe pat care a fost ales, aşa ţin ei sub control intrarea în odaie; şi să respecte diviziunea muncii în familie: bărbatul mai bine se orientează în spaţiu - lasă-l să fie stăpîn în automobil (cel puţin), în timp ce femeia o să menţină mai reuşit atmosfera în casă.

Pentru mine această carte nu prezintă o lucrare actuală, luînd în consideraţie că tot mai multe femei dezbracă şorţurile şi preiau dominaţia în societate; şi faptul că a fost scris de autori străini, pe cînd noi ştim că şi culturile întreţin anumite stereotipuri legate de gender.

Sunt fiinţe care iubesc foarte mult si pe care un singur semn de recunoştinţă  din partea celuilalt le face să fie cele mai fericite persoane , sunt şi altele pentru care supărarea este o specialitate.

Bărbatul trebu să ţină cont că în mod natural femeia este mai sensibilă, ea este cea care simte starea bebeluşului şi trebuie să-şi dea seama de nevoile lui. În aşa ordine de idei femeia simte dacă ceva s-a întîmplat cu barbatul ei sau dacă acesta ascunde ceva. Barbaţii nu au fost înzestraţi cu aşa calităţi, şi, în general, sunt mai direcţi. Faza cînd femeia aşteaptă ca barbatul să simtă starea ei , în cele mai frecvente momente se termină cu un eşec şi concluzia: tu nu ţii la mine .

Femeile la rîndul lor nu trebuie să hiperbolezeze un aspect negativ sau o situaţie neplacută, aşa cum ne place nouă  J Cea mai eficientă metoda pentru rezolvarea problemelor şi reducerea la minim a consecinţelor este rezolvarea lor în mod paşnic.

Este mult mai eficient cînd femeia îşi laudă barbatul pentru al încuraja la noi realizări, decît să utilizezi formulări de genu “eşti un  neisprăvit ” , facîndu-l să dea mâinile jos.

Începînd o relaţie noi toţi suntem deja persoane structurate,cu prejudecăţi, principii, şi cereri supranaturale faţă de partener, nu toţi au curaj de a renunţa la toate acestea. Doar trebu să ţinem cont că niciodată nu e tîrziu pentru schimbări.

I succeed :)

Îmi spui tu?

Dacă educaţia este transmiterea civilizaţiei, atunci de ce o facem în moduri diferite?

Trăim într-o societate  în care suntem deja (sau încă) obişnuiţi cu comportamentul brutal şi nepăsător al teenagerilor faţa de oamenii  în etate şi femeile  însărcinate în transportul public; în care fiecare copil inocent are acces liber şi nelimitat  la pornografie; în care alcoolul şi fumatul nu mai este ceva  înspăimântător.

Mulţi trecut cu vederea faza că aceşti copii trebuie sa înveţe care sunt regulile după care societatea umană, inclusiv familia, funcţionează şi să înţeleagă că trebuie să se supună acestor reguli.

Vara trecută am avut  experienţă  în acest domeniu. Am prestat servicii de babysitting unei familii de milionari. Copii care, la vîrsta de 4 şi 7 anişori, au văzut toate miracolele lumii şi ,sincer, mi-a fost foarte greu să-i impresionez (dar totuşi trebuia să o fac, ca să-i ţin lîngă mine). Deşi aceştia au fost alintaţi cu tot felul de chestiuţie reale şi mai puţin reale, comportamentul lor faţa de părinţi mi-a  provocat o mare admiraţie: nici un cuvînt nu a fost contestat , fiecare minut, fiecare activitate decurs conform graficului. Totul perfect, doar că bieţii copii au fost complet lipsiţi de respect faţa de servitori.

Recent  am citit romanul “Vipera sugrumată”, de Harve Bazin . La publicare, cartea a produs scandal în Franţa , iar astăzi romanul face parte din bibliografia şcolară a elevilor francezi. Este vorba despre un sistem de educaţie  într-o familie burgheză , unde mama  impune un regim draconic, îi jigneşte, îi umileşte şi, adeseori, îi loveşte  cu multă cruzime. Ca urmare copiii cresc erudiţi, super disciplinaţi şi… încearcă să o omoare pe mămica.

Şi care totuşi este metodă cea mai eficientă de educaţie? Sau poate totul depinde de modul de interpretarea al fiecăruia şi rezultatul pe care vrea să-l obţină?