Dacă educaţia este transmiterea civilizaţiei, atunci de ce o facem în moduri diferite?
Trăim într-o societate în care suntem deja (sau încă) obişnuiţi cu comportamentul brutal şi nepăsător al teenagerilor faţa de oamenii în etate şi femeile însărcinate în transportul public; în care fiecare copil inocent are acces liber şi nelimitat la pornografie; în care alcoolul şi fumatul nu mai este ceva înspăimântător.
Mulţi trecut cu vederea faza că aceşti copii trebuie sa înveţe care sunt regulile după care societatea umană, inclusiv familia, funcţionează şi să înţeleagă că trebuie să se supună acestor reguli.
Vara trecută am avut experienţă în acest domeniu. Am prestat servicii de babysitting unei familii de milionari. Copii care, la vîrsta de 4 şi 7 anişori, au văzut toate miracolele lumii şi ,sincer, mi-a fost foarte greu să-i impresionez (dar totuşi trebuia să o fac, ca să-i ţin lîngă mine). Deşi aceştia au fost alintaţi cu tot felul de chestiuţie reale şi mai puţin reale, comportamentul lor faţa de părinţi mi-a provocat o mare admiraţie: nici un cuvînt nu a fost contestat , fiecare minut, fiecare activitate decurs conform graficului. Totul perfect, doar că bieţii copii au fost complet lipsiţi de respect faţa de servitori.
Recent am citit romanul “Vipera sugrumată”, de Harve Bazin . La publicare, cartea a produs scandal în Franţa , iar astăzi romanul face parte din bibliografia şcolară a elevilor francezi. Este vorba despre un sistem de educaţie într-o familie burgheză , unde mama impune un regim draconic, îi jigneşte, îi umileşte şi, adeseori, îi loveşte cu multă cruzime. Ca urmare copiii cresc erudiţi, super disciplinaţi şi… încearcă să o omoare pe mămica.
Şi care totuşi este metodă cea mai eficientă de educaţie? Sau poate totul depinde de modul de interpretarea al fiecăruia şi rezultatul pe care vrea să-l obţină?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu